Câteva imagini din vacanța de vară

Încă îmi place cum sună cuvântul vacanță. Mult mai bine decât concediu, nu? Parcă cuprinde în el toată bucuria celor trei luni libere de vară, din copilărie, care ne erau umbrite doar de eventualele teme la mate și la română. Ei bine, vacanța mea de vară a durat doar o săptămână și jumătate anul acesta, dar nu mă plâng. A fost mai diversă decât două luni petrecute în București și îmi pare bine că s-a întâmplat, rău că s-a sfârșit.
În acest timp scurt, dar trăit intens:

Am ajuns în vizită pe la bunici, unde roșiile se pârguiau în sătucul uitat de lume și de oameni.


Am văzut marea pentru două zile, la vecinii noștri, bulgari.


Tot în Bulgaria, mi s-a îndeplinit o dorință mai veche  - aceea de a vizita Balcicul.


Am mers o săptămână în vacanță, pe la sis, cu familia reunită - părinți, copii și iubiți.

Acolo am vizitat Saarbrucken și Trier, în Germania...



...Sarreguemines si Strasbourg, în Franța



Și, într-o zi călduroasă de luni, capitala Luxemburgului.


Am citit vreo trei cărți și jumătate.


Iar într-o zi infernal de caldă de duminică, m-am întors, din nefericire, la praful, grijile și dilemele care mă tot urmăresc prin București.

0 comments:

Trimiteți un comentariu