O zi în Palermo


Ca să ajung din Catania în Palermo, am străbătut insula de la sud la nord cu autobuzul.  Am aşteptat cu nerăbdare ziua călătoriei, fiindcă doream să descopăr ce se ascunde dincolo de orăşelele pitoreşti, de coastă. Eram curioasă, bunăoară, să văd ce cultivă sicilienii, dincolo de clasicii măslini şi informațiile pe care le puteam găsi pe net. În toate călătoriile cu autobuzul văzusem, pe câmp, ferme singuratice, din piatră și pământ,  inconjurate de livezi întregi de copăcei nu prea înalți.  Sunt un lucru frapant fermele ăsta - mi se pare ca oamenii de aici trăiesc fie în orașe înghesuite,  cu străduțe strâmte, fie ca latifundiari,  pe întinderi mari şi singuratice de pământ. 

La o oră distanță de Catania, peisajul s-a schimbat. Eram într-o zonă mai înaltă, tăiam pământul prin tuneluri, ne înconjurau pășuni aride și dealuri cu moț de stâncă. Am văzut câteva turme de vaci și ceea ce păreau a fi stâne.  

Cam cu o jumătate de ora înainte de sosirea în Palermo, munții, deja mai verzi,  au rămas pe stânga, iar în dreapta s-a ivit, luxuriantă, marea, mărginită de sate albe. 




M-a speriat Palermo la prima vedere. Drumul de la gară la hostel, mi-a dezvăluit un oraș sărac,  pe jumătate demolat, locul unde câinii trăiesc pe stradă sau în casele oamenilor, câini mari, de atac, pe care proprietarii îi plimbă cu mândrie pe străzi, îi lasă legați de garduri lângă troițe  etc... Apoi traficul. Nu contează că străzile sunt înguste și nu există trotuare, totul trebuie sa treacă : mașini,  scutere, remorcile lor pe 3 roti cu care transporta marfă și oameni. Semafoare sunt doar in centru, acolo unde găseşti priveliştile la care te astepti în orice capitală: străzi largi, clădiri vechi și impresionante, magazine de firmă, hipsteri cu biciclete și iphoane. În rest, middle east: gunoiul se lasă pe stradă,  oamenii stau la șuete în fața magazinelor și a caselor, vândutul la tarabă e o artă promovată turistic ( piata lor de pește e laudata in toate ghidurile), la orice colt de strada riști sa fii călcat de un scuter sau de o tricicletă motorizată plină cu dovleci, cutii sau mai știu eu ce alte drăcii. Mă gândesc uneori că viața în România e o școală bună. Dacă nu aș fi avut experiența asta și nu aș fi vizitat Napoli (cu care Palermo seamănă foarte mult), aș fi murit la colț de stradă, așteptând ca cineva să își facă milă de mine și să îmi cedeze trecerea sau nu aș fi putut în veci să mă plimb singură pe străzile lipsite de electricitate după căderea întunericului. 

Încă 2 lucruri. Primul ar fi că e interesant să vezi cum, dacă urmezi cursul unui bulevard din centru până în cartiere, se transforma treptat, dintr-un stradă largă, cu coșuri de gunoi, bănci și magazinaşe cochete într-un drum de cartier, asta însemnând aici magazine halal și indiene sau o vestimentație care nu a apărut în Europa. Al doilea: cafeaua. Nu cea servită în cafenelele mari și fitoase, unde dai 2.5 euro pe o cafea cu lapte, ci cea din barurile mici, de familie, unde oamenii sunt drăguți și nu numai că nu îți iau pe ea cât face (1euro, adică), dar ți-o și împachetează cu o grijă demnă de cauze mai bune (italienii sunt atât de mândri de  cafeaua lor încât aici nu exista fițe ca Starbucks,  dar nici conceptul de take away).






















Deși nu am stat mai mult de o după-amiază în Palermo, am reușit să vizitez ceva. Nu ar fi prima locație spre care s-ar arunca turistul clasic, dar mie mi s-a părut... interesant. Vorbesc despre catacombele din Palermo (bilet intrare - 3 euro), un loc deosebit de altele de același fel, pentru că în oraș a fost la modă, până la începutul secolului trecut, îmbălsămarea morților. Îmbălsămarea a fost practicată inițial doar pentru călugării capucini, dar când oamenii din oraș au început să își dorească să aibă parte de aceeași soartă, a devenit o sursă de venit pentru mănăstire. La început, cadavrele erau plasate într-o nișă temporară, ca apoi să fie mutați în locul permanent, unde erau expuse atâta vreme cât rudele plăteau taxa de întreținere. Voi încheia acest subiect morbid, menționând că un loc special îl ocupă în catacombe micuța Rosalia, o fetiță de doi ani, care se numără printre cele mai bine păstrate mumii din lume.

Și ca să trecem la lucruri mai vesele, sper să revin în curând cu povești despre mare, soare sau / și Madrid.

Cum se ajunge în Palermo?
Din Catania, am luat autobuzul (compania Catania Sais), iar biletul dus a costat 13.5 Euro.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...