Hoinăreli prin Paris

Pain au chocolat, turnul Eiffel, muzee, shopping, o plimbare romantică pe Sena. Ce-ţi poţi dori mai mult?

Malta

O insulă fantastică, unde nu ai timp să te plictisești :)

Pompei(i)

Cum erau casele romanilor, cum erau străzile sau barurile lor, ce mâncau, cum îşi petreceau timpul?

București

Un oraș care nu ascunde nimic la prima vedere și poate tocmai de aceea aflu mereu lucruri noi despre el.

Irlanda şi frumusețile ei

O ţară de care m-am îndrăgostit la prima vedere.

Danemarca

Mi-am dorit să ajung, de ziua mea, într-o țară nordică. Mi-a plăcut atât de mult încât voi reveni.

România

Mereu surprinzătoare. Din ce în ce mai des, plăcut.

Plaja din Vadu

Nu am mai scris demult aici și despre litoralul nostru am vorbit doar în 2013, când am fost să mă soresc câteva zile în Neptun. Excursia aceea mi-a adus aminte de vacanțele cu părinții, undeva pe la sfârșitul comunismului, când cele 2 săptămâni la mare și la munte făceau parte din programul obligatoriu de vară al fiecărei familii. De data asta nu am mai ajuns într-o stațiune main-stream ci pe plaja din Vadu, un soi de ceea ce am citit că a fost Vama -Veche acum vreo 30-40 de ani, adică o zonă neamenajată, semi-pustie, unde oamenii vin cu toată casa după ei pentru a locui pe țărmul mării, pentru câteva zile. 

Locuitul pe plajă nu este un moft ci o necesitate. Zona face parte din Rezervația Biosferei Deltei Dunării și singura construcție amenajată (cu 2 filiale, așezate la o sută de metri una de alta) e o cherhana, numită Vadu Pescarilor. Amatorii de plajă și de liniște vin aici echipați pentru traiul în pustietate: cu cortul sau rulota, spray-ul împotriva țânțarilor, ceva mâncare și neapărat apă pentru băut și spălat pentru că nu există, pe niciunde, vreun izvor, cișmea sau duș amenajat. Însăși plaja e destul de greu de găsit pentru că din satul Vadu mai sunt de mers vreo 10 km pe puțin cu mașina, pe un drum neasfaltat care are de o parte marea iar de cealaltă parte stufărișul Deltei. Mie, cel puțin, mi-a făcut poftă de explorat. Nu am fost până acum în Deltă dar e clar unul din locurile în care aș vrea să ajung, să o văd, carevasăzică, pe îndelete. 

Revenind la Vadu, dacă nu ai mâncare sau apă, singurul loc în care poți merge e cherhanaua de care pomeneam mai sus. Mâncarea e bună și proaspătă dar prețurile sunt de... București și dacă, la un moment dat vrei și altceva, nu prea ai șanse să găsești pentru că majoritatea preparatelor sunt pe bază de pește, fructe de mare sau icre.  Eu aș zice că merită să trăiești și așa pentru o zi, două pentru că plaja e faină, largă și lungă, cu nisip fin iar apa devine adâncă destul de departe de țărm. Cel mai important amănunt e că ai loc - nu te ciocnești de oameni la fiecare pas și te poți bucura de petecul tău de mare și nisip în voie. 

Totul e curat dar asta ține de faptul că Vadu face parte din rezervație și, din câte am auzit, poluarea este taxată destul de mult. Oamenii pe care i-am văzut acolo aveau grijă să strângă gunoiul după ei, părinții le făceau gropi cu lopețica copiilor când aceștia voiau la baie iar în jurul restaurantului, singura mărturie a civilizației, gunoiul era strâns și dus într-un loc amenajat spre ieșire. Ar fi fain ca fiecare om care trece pe-acolo să facă asta, fie că îi e teamă de amenzi sau nu, pentru că sunt puține locuri frumoase care au rămas și curate după trecerea noastră.

E important de știut că pentru a intra în rezervație, trebuie achitată o taxă de 5 lei de persoană și 10 lei de mașină pe zi. Ea poate fi plătită fie în Sulina, fie online.  











Iubire, etc - Julian Barnes


Iubire, etc este a doua carte în care Julian Barnes spune povestea trio-ului conjugal Stuart – Gillian – Oliver. Au trecut 10 ani de la acele evenimente memorabile prin care Gillian a făcut rocada de soţi. Stuart a trăit o perioadă în America unde s-a căsătorit şi a prosperat. Oliver şi Gillian au două fete şi s-au întors (după o scurtă escapadă în Franţa) să trăiască în Londra. Acum Gillian ţine casa din munca de restaurator în timp ce Oliver încearcă tot felul de joburi care ar trebui să îi îmbogățească.

Cam aşa stau lucrurile în momentul în care Stuart se întoarce în Anglia cu gândul de a se stabili definitiv acolo. Trecerea anilor l-a schimbat: a devenit rasat, sigur pe el, autoritar. Prin comparaţie, farmecul “puştesc” al lui Oliver devine tocit, neinteresant. La prima vedere, Stuart este interesat să reia prietenia cu cei doi. Se integrează în familie, răsfaţă fetiţele, le ajută părinţii. Pare imaginea perfectă a bunului samaritean. Toate acestea ascund un adevăr dureros – Stuart nu a uitat-o încă pe Gillian. Iar Gillian e şi ea pe cale de a se îndrăgosti (din nou) de Stuart.

La o distanţă de 10 ani de la evenimentele care le-au schimbat vieţile, Gillian îşi argumentează mai nuanţat decizia de a-l schimba pe Stuart pentru Oliver: Ideea este că poţi să iubeşti doi oameni, unul după altul, unul peste altul, aşa cum mi s-a întâmplat mie {..} Când te îndrăgosteşti, riscul să te indrăgosteşti iar creşte. Nu-i aşa că e un paradox infernal? Nu-i aşa că e un adevăr infernal?. Mama ei, înteleapta Mme Wyatt intervine episodic în dialogul (sau monologul) personajelor cugetând şi filosofând: Viaţa este un proces pe parcursul căruia ni se dezvăluie, inevitabil, punctele cele mai slabe. Este, de asemenea, un proces pe parcursul căruia suntem pedepsiţi pentru acţiunile şi dorinţele noastre anterioare. Nu pedepsiţi pe drept, o, nu – ci pedepsiţi pur şi simplu. Pedepsiţi anarhic, dacă vreţi.

În poveste sunt introduse şi câteva personaje noi: fosta soţie din America a lui Stuart şi Ellie – angajata lui Gillian la atelierul de restaurare, mai târziu iubita aceluiaşi Stuart. La 23-24 de ani, Ellie judecă rece, obiectiv lumea “adulţilor” din care nu se simte încă făcând parte cu acte în regulă: Eu vreau să ştiu următorul lucru. Cei mai mulţi dintre oamenii mari pe care îi cunosc sunt nişte mari rataţi, într-un fel sau altul. Deci aşa te maturizezi, ratându-ţi viaţa? În cazul acesta cred că n-am să mă mai deranjez. La fel ca în prima carte, naraţiunea este, de fapt, un monolog - sau dialog al personajelor. Romanul se încheie cu o nouă dilemă – Stuart o poate avea din nou pe Gillian dar vrea oare, cu adevărat, asta? Acum că am o şansă cât de mică să capăt înapoi ce am avut odată, o parte din mine începe să se întrebe cât de mult o mai vreau. Pe vremea când erau imposibile, lucrurile erau mai clare. Poate îmi e doar teamă. La urma urmelor, miza pare mult mai mare acum. 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...