Trois - Julian Barnes

Am citit cartea asta la recomandarea unei prietene. De fapt, mi-a recomandat autorul, nu cartea, dar cum asta se găsea la... ofertă am început să citesc Trois

Trebuie să recunosc că m-a prins greu, cu opinteli, acest “triunghi al dragostei contemporane (Observer). La început, personajele nu mi se păreau realist conturate. Povestea e clasică: băiatul bun, dar cam plictisitor, băiatul rău, dar foarte interesant şi femeia – la mijloc. A trebuit să citesc destul de mult ca să mă declar prinsă de scriitura alertă și de umorul fin, englezesc (ce loc comun!) al lui Julian Barnes.

Stuart e tipul de nădejde – realist , cu carieră, un pic introvertit şi tocmai de aceea foarte fericit că s-a îndrăgostit şi căsătorit cu EA. Gillian restaurează tablouri. Putem presupune că această muncă cere temperament artistic, creativ dar, intrând în intimitatea personajului o observăm migălind cu răbdare, zi de zi, pentru a curăţa murdăria de deasupra şi a scoate la iveală imaginea iniţială. Aşadar, Stuart şi Gillian se aseamănă: jobul la bancă nu e atât de diferit de cel de restaurator. Se potrivesc, se înţeleg bine împreună. E normal să decidă să se căsătorească cu binecuvântarea prietenului cel mai bun al lui Stuart, Oliver.

Încrezător în forţele proprii, excentric şi un pic cam nebun, Oliver nu pare să-şi găsească nicăieri locul. Predă ocazional în licee ca profesor de engleză până când scandaluri (mai ales de natură amoroasă) îl determină să-şi dea demisia, trăieşte de pe azi pe mâine împotriva societăţii de producţie şi consum, veşnic împrumutat de la amicul Stuart. Etapează în schimb prin fizic şi prin spoiala de cultură generală pe care o afişează, mai ales (culmea snobismului!) amestecând alambicat engleza cu franceza. Şi pentru el EA este Gillian, mai întâi soţia lui Stuart, apoi a lui.

În cocktail mai apar şi considerente de natură freudiană, gen ideea femeii care caută imaginea tatălui în soţ. Tatăl lui Gillian a părăsit-o pe mama ei - aşadar Gillian caută un “alt tată” care să nu o părăsească de data asta. Oliver crede asta, uneori şi Gillian se analizează pentru a descoperi dacă e aşa sau nu.

Oricum, asta e o temă secundară. Cert este că Oliver are un moment prost la nunta celui mai bun prieten şi se îndrăgosteşte de nevasta lui. Insistă până când Gill ajunge să-l iubească. Oare e o chestiune de forţele pieţei, aşa cum îi argumentează Oliver lui Stuart, că un om se va orienta mai degrabă spre “următorul” decât spre “actualul”? Adică – ce e “nou” pare mai bun întotdeauna după o anumită perioadă? Personajele noastre nu-si pun astfel de întrebări. Gillian argumentează simpluL-am iubit pe Stuart, acum îl iubesc pe Oliver.” Urmează o despărţire, altă căsătorie şi un copil. Stuart rămâne marcat de episod, nu poate trece peste acea perioadă din viaţa lui când a fost fericit. În noua familie, lucrurile intră în rutină.

Povestea continuă într-un al doilea roman Iubire,etc..., despre care vă voi vorbi săptămâna viitoare.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...