Farmecul locurilor intime



Am fost de curând într-o cârciumă care nu există pe harta GPS-ului. Nu are nume, legenda ei circulă din om în om şi nu din link în link. Ca să o găsim ne-am învârtit o oră pe câteva străduțe centrale, încercând să o facem pe singura persoană din grup care călcase pe-acolo să își aducă aminte cum arăta clădirea, cum arăta uşa... Locul e un subsol de bloc din centru unde vinul se servește la mica înțelegere - "nu mai am carafă de un litru, vreți una la un litru jumate? ". Clienților le sunt oferite pahare de bere dacă cele de vin nu sunt curate, muzica e la alegere, fiecare om putând să schimbe melodia de la laptopul aflat în mijlocul sălii și, oroare, se fumează. Am stat pe scaune tapițate, furate parcă din sufrageria bunicii, am băut vin și am povestit. Cu ochii înlăcrimați și nasul înfundat, ne-am amintit de barurile sordide din zona numită pe vremuriLipscani și nu Centrul Vechi, în care ne beam mințile în primii ani de facultate. Poveștile de demult și alegerea muzicii, în care fiecare avea ceva de spus, au transformat sala plină de străini într-un grup de cunoștiințe. Am plecat târziu, în noapte, mirosind a fum și ducând cu noi ușoara mahmureala a vinului proaspăt, de cramă.

În altă seară am ajuns într-o crâșmă de tip nou, genul de loc unde se organizează evenimente. Numele lui e cartografiat pe Google Maps și toți taximetriștii îl știu. Am ajuns acolo în 25 de minute, coborând din taxi în fața intrării intens luminate. Înăuntru se bea vin de calitate, turnat în pahare cu picior din sticle proaspăt desfăcute (printre altele, în seara respectivă se organizase și o degustare de vin) și se fumează IQads. Muzica răsună din pereți și eu, cel puțin, nu am văzut DJ-ul sau uneltele lui. Am stat în picioare sau pe canapele viu colorate, am băut vin și am povestit. Am vorbit despre lucruri importante, despre realizări și planuri de viitor. Ne-am învârtit dibace (sau nu) între bisericuțe de patru, cinci oameni cunoscuți sau pe care voiam să îi cunoastem, practicând arta socializării. Am plecat devreme,luând un alt taxi, cu mintea limpede, mirosind încă a parfumul presărat pe haine și pe la încheieturi la plecarea de acasă. De-abia atunci când muzica încetase și oamenii trecuseră peste formalități, ultimii participanți la eveniment se strânseseră într-o cameră mică, vecină cu sala de recepții, la un pahar mai sincer de vorbă. 

Ce vreau să spun aici? Nu, nu susțin reluarea fumatului în baruri. Locurile cum e cel de care am pomenit mai sus au farmec tocmai în momentul în care sunt interzise şi, aş îndrăzni să spun, vizitarea lor nu devine un obicei. În schimb, mi-ar plăcea să văd mai multe baruri "calde" în plimbările mele prin oraș. Suntem prea singuri pentru a ridica între noi (și) zidurile construcțiilor formale.

0 comments:

Trimiteți un comentariu