Documentarele de la One World Romania 2016

Nu am mai scris demult pe blog, dar asta nu mai e o noutate. Nu am cui să îmi cer scuze, sunt convinsă că pagina asta nu lipsește prea multor oameni, așa cum îmi lipsește mie scrisul, nu numai croșetatul articolașelor ăstora pe care le public aici de aproape 3 ani, ci mai ales story-telling-ul... Nu voi intra acum în detalii - sper ca lucrurile să se rezolve cumva până nu uit de tot cum se face fiindcă dacă am aflat ceva până la 30 de ani e că scrisul mi-e la fel de necesar ca nasul (ha ha, asta da comparație poetică) - nu voi intra în detalii după cum spuneam pentru că mă grăbesc să povestesc un pic despre festivalul de film documentar din titlu, festival la care am fost și anul trecut și pe care îl recomand din toată inima, pe viitor, pasionaților de documentare.

Am reușit și în 2016 să văd 4 documentare, doar 2 dintre ele la cinematograf, 2 acasă, dar aș zice că e un rezultat bun pentru lipsa de timp și chef cronică de care dau dovadă în ultima vreme. Le recomand pe toate pentru amatorii genului, sunt convinsă că se găsesc și în afara unui festival de film documentar cu un pic de imaginație și skill-uri de greblat Google-ul.

1) Haunted (Bântuiți).
Primul film pe care l-am văzut în cadrul One World Romania 2016 este un colaj de imagini filmate pe Skype sau cu camera de mână în 2011-2012, când începea războiul din Siria și arată oameni pregătindu-se să își părăsească casele iar apoi pe aceiași oameni, acum refugiați prin vecini (Liban, Turcia, etc.), regretându-și căminele și rostul din țara în care, mai ales bătrânii, speră să se întoarcă. Se dovedește că fericirea stă în detalii și lucrurile care lipsesc cel mai mult sunt obiecte mărunte, la care nimeni nu se gândește în mod obișnuit: ibricul în care familia își fierbea cafeaua de 40 de ani, o pătură albastră, cărțile cumpărate din anticariate, cutiile cu scrisori și amintiri. Împreună, toate aceste obiecte de care, probabil, cei filmați se împiedicau în fiecare zi în Siria, compun viața de care le e dor.



2) India's Daughter (Fiica Indiei).
E un film greu de văzut pentru că reconstituie violul în grup care a răscolit India și lumea întreagă în 2012. O fată de 23 de ani, studentă la medicină, se suie într-un autobuz particular, împreună cu un prieten, după o seară petrecută la Mall, unde fuseseră să vadă un film. Era devreme, nici 9 seara, dar, din nefericire călătoreau doar cu gașca de 5 prieteni ai șoferului. Toți băuseră bine și aveau nevoie de distracție iar fata compromisă (nu numai în ochii lor dar, după cum se va dovedi mai târziu, ai majorității societății) a devenit ținta perfectă. Au violat-o și au bătut-o bestial timp de o oră după care i-au aruncat pe amândoi, dezbrăcați, pe stradă. Fata a murit câteva zile mai târziu în Singapore - organele ei interne erau atât de vătămate încât nu au putut fi refăcute prin transplant. Cazul a fost mai mediatizat ca altele - în India genul acesta de abuz asupra femeilor este o practică des întânită - și moartea simbolică a viitorului țării - o femeie tânără, provenită dintr-o familie tradițională, dar cu vederi progresiste, care o trimisese la școală în ciuda disprețului indienilor pentru femei - stârnește mânia unui număr mare de oameni care ies în stradă zi de zi, timp de o lună. Situața duce la o sentință fără precedent în istoria țării: 4 dintre violatori sunt condamnați la moarte și legile împotriva violului sunt înăsprite.
Din păcate, la 3 ani după de Jyoti Singh a fost omorâtă cu cruzime, în decembrie 2015, cel mai sălbatic dintre agresori, minor pe vremea aceea, iese din casa de corecție după ispășirea pedepsei maxime aplicabile în cazul lui - 3 ani de închisoare, fără a arăta, după cum spun apropiații, prea mari remușcări pentru crimă. Mai mult chiar, după acest proces răsunător, fetele violate în India sunt și omorâte pentru ca agresorii să își reducă șansele de a fi prinși.


3) Under de Sun (Sub Soarele Partidului).
Un documentar mai senin de data aceasta, deși e filmat într-o atmosferă apăsătoare - cea a Coreeei de Nord. Realizatorul a urmărit timp de un an viața unei fetițe, care se pregătește să devină ceea ce la noi s-ar fi numit pionier, și a familiei ei. Filmul este realizat cu acordul statului coreen care încearcă să se asigure că toate scenele oprite pentru montaj prezintă o imagine luminoasă a țării și a sistemului comunist. Cel care filmează are însă îndrăzneala de a-și lăsa camera pornită și în afara filmării secvențelor agreate cu regizorii partidului, ceea ce transformă documentarul în ceva de râsu' plânsu', asemănător Amintirilor din Epoca de Aur de la noi, cu un Mare Lider și tatăl său idolatrizați, prin propagandă, ca niște zei ai țării. 
Pe partea hazlie a lucrurilor e memorabilă secvența în care un bătrân general vine să le povestească copiilor isprăvile lui în războiul de eliberare împotriva Japoniei: povestea durează mult, aproape o oră, iar în timpul discursului distinsului militar, camera nu e ațintită asupra lui ci a copiilor, în special a unei fetițe care picotește neîncetat. 
De văzut în primul rând pentru cei curioși să viziteze, măcar cu privirea, Coreea de Nord, pentru poveste și, nu în ultimul rând, pentru coloana sonoră.


4) A syrian love story (O poveste de dragoste siriană).
Se pare că Siria e la modă anul acesta. Destul de trist, dacă ne gândim că e nevoie de un război pentru a afla mai multe despre o țară și oamenii ei. 
Filmat în mai mult de 5 ani (2009-2015), documentarul povestește viața a doi revoluționari care se cunosc în închisoare și își întemeiează o familie printre picături, în timp ce luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad. Regizorul se împrietenește cu familia pe care o vizitează regulat atât în Siria, cât și în Liban unde se refugiază în timpul primăverii arabe sau în Franța unde ajung, în cele din urmă, ca refugiați. 
În cazul lor, ca în orice poveste reală de altfel, dragostea nu învinge totul. Pare că închisoarea și lupta împotriva regimului totalitar constituiau liantul relației iar odată ajunși în Vest, cei doi își pierd identitatea - dacă Amer, soțul, decide să se adapteze și să rămână în Franța pentru ca el și cei trei copii să aibă un viitor, Raghda, soția, renunță la familie și se întoarce în Turcia ca consilier al guvernului de opoziție sirian.
Acest documentar este disponibil în întregime pe Youtube.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...