Refugiații din Istanbul și imaginea Germaniei salvatoare

Tot citesc, în ultima vreme, povești despre năvala emigranților în Europa, în jurul cărora se polarizează sentimente de simpatie sau, mai des, de groază. Și noi, românii, ca să fim în rândul lumii, ne agităm al naibii de tare deși niciun refugiat intervievat de posturile de televiziune nu și-a mărturisit dorința de a ne "coloniza". 

În Istanbul, am avut ocazia să vorbesc și să-i văd pe câțiva dintre refugiații care doresc să ajungă în Europa.  

Ca să o iau în ordinea cronologică a evenimentelor, m-a frapat faptul că fiecare om care voia să îmi vândă ceva de trei ori mai scump decât făcea sau, mai rar, să îmi sară în ajutor când eram surprinsă în flagrant delict de holbat turistic la străzile dintr-o intersecție, mă întreba plin de speranță: You are from Germany? Le puteam citi dezamăgirea pe față când răspundeam: No, from Romania. Bună! Șe fași? se redresau ei din mers, adăugând gânditori: I know Romanians... Cu toate astea, mă ajutau să găsesc ce căutam, chiar dacă nu le cumpăram marfa.

Am crezut că dorința asta a lor de a "agăța" germani e legată doar de beneficiile financiare pe care le-ar fi câștigat de pe urma unei turiste doldora de bani și naive, până când am avut ocazia să vorbesc, mai pe îndelete, cu niște refugiați. 

Oamenii de care vorbesc sunt kurzi sirieni, așa că situația lor în Turcia e incertă spre periculoasă. Pentru cei care nu știu, kurzii sunt un popor fără țară care numără aproape 30 de milioane de locuitori, răspândiți în Turcia, Siria, Irak și Iran. În Turcia, reprezintă aproape 15% din populație, sunt localizați mai ales în sud-estul țării, la granița cu Siria, și au o lungă istorie de conflicte cu turcii - aceștia nu i-au recunoscut multă vreme ca minoritate iar kurzii, în schimb, și-au creat trupe de gherilă cu care să hărțuiască armata turcă.

E de înțeles că acești foști locuitori ai Damascului și Alepului, două orașe superbe din care, la ora actuală, nu se știe prea bine ce a mai rămas, își doresc să plece din Turcia, spre Europa. Nu au pașapoarte și nu le pot obține din Damasc, așa că singura soluție la îndemână e ca, după ce vor strânge suficienți bani, să se lase pe mâna traficanților de oameni ce traversează Mediterana aducând refugiații pe țărmurile Greciei sau ale Italiei. Au încredere că, odată ajunși aici, lucrurile se vor rezolva de la sine. Germany will help us, zic cu toții, zâmbind. 

Pentru ei, dar și pentru ceilalți neîndreptățiți ai lumii, Germania a devenit farul călăuzitor al umanității. Nemții sunt acei oameni deosebiți care, prin vocea Angelei Merkel, le-au promis azil necondiționat iar Europa Vestică, raiul în care oamenii trăiesc bine și își îndeplinesc visurile. Oare îi putem noi, până de curând, cei mai nedoriți emigranți ai Europei, condamna?

Notă: Poza reprezintă o imagine pe care am văzut-o deseori în Istanbul - o familie cu copii mici, adunați într-un colț de stradă al Istanbulului, în jurul unei bucăți de carton pe care scria: We are from Syria. We need help!