Iubire, etc - Julian Barnes


Iubire, etc este a doua carte în care Julian Barnes spune povestea trio-ului conjugal Stuart – Gillian – Oliver. Au trecut 10 ani de la acele evenimente memorabile prin care Gillian a făcut rocada de soţi. Stuart a trăit o perioadă în America unde s-a căsătorit şi a prosperat. Oliver şi Gillian au două fete şi s-au întors (după o scurtă escapadă în Franţa) să trăiască în Londra. Acum Gillian ţine casa din munca de restaurator în timp ce Oliver încearcă tot felul de joburi care ar trebui să îi îmbogățească.

Cam aşa stau lucrurile în momentul în care Stuart se întoarce în Anglia cu gândul de a se stabili definitiv acolo. Trecerea anilor l-a schimbat: a devenit rasat, sigur pe el, autoritar. Prin comparaţie, farmecul “puştesc” al lui Oliver devine tocit, neinteresant. La prima vedere, Stuart este interesat să reia prietenia cu cei doi. Se integrează în familie, răsfaţă fetiţele, le ajută părinţii. Pare imaginea perfectă a bunului samaritean. Toate acestea ascund un adevăr dureros – Stuart nu a uitat-o încă pe Gillian. Iar Gillian e şi ea pe cale de a se îndrăgosti (din nou) de Stuart.

La o distanţă de 10 ani de la evenimentele care le-au schimbat vieţile, Gillian îşi argumentează mai nuanţat decizia de a-l schimba pe Stuart pentru Oliver: Ideea este că poţi să iubeşti doi oameni, unul după altul, unul peste altul, aşa cum mi s-a întâmplat mie {..} Când te îndrăgosteşti, riscul să te indrăgosteşti iar creşte. Nu-i aşa că e un paradox infernal? Nu-i aşa că e un adevăr infernal?. Mama ei, înteleapta Mme Wyatt intervine episodic în dialogul (sau monologul) personajelor cugetând şi filosofând: Viaţa este un proces pe parcursul căruia ni se dezvăluie, inevitabil, punctele cele mai slabe. Este, de asemenea, un proces pe parcursul căruia suntem pedepsiţi pentru acţiunile şi dorinţele noastre anterioare. Nu pedepsiţi pe drept, o, nu – ci pedepsiţi pur şi simplu. Pedepsiţi anarhic, dacă vreţi.

În poveste sunt introduse şi câteva personaje noi: fosta soţie din America a lui Stuart şi Ellie – angajata lui Gillian la atelierul de restaurare, mai târziu iubita aceluiaşi Stuart. La 23-24 de ani, Ellie judecă rece, obiectiv lumea “adulţilor” din care nu se simte încă făcând parte cu acte în regulă: Eu vreau să ştiu următorul lucru. Cei mai mulţi dintre oamenii mari pe care îi cunosc sunt nişte mari rataţi, într-un fel sau altul. Deci aşa te maturizezi, ratându-ţi viaţa? În cazul acesta cred că n-am să mă mai deranjez. La fel ca în prima carte, naraţiunea este, de fapt, un monolog - sau dialog al personajelor. Romanul se încheie cu o nouă dilemă – Stuart o poate avea din nou pe Gillian dar vrea oare, cu adevărat, asta? Acum că am o şansă cât de mică să capăt înapoi ce am avut odată, o parte din mine începe să se întrebe cât de mult o mai vreau. Pe vremea când erau imposibile, lucrurile erau mai clare. Poate îmi e doar teamă. La urma urmelor, miza pare mult mai mare acum. 



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...