Frumoasele adormite - Yasunari Kawabata

E prima carte a acestui autor pe care o citesc, Recunosc că dacă nu ne-ar fi fost recomandată, probabil nu ar fi ajuns pe lista mea de lecturi prea curând. Yasunari Kawabata a câștigat un Nobel pentru literatură ceea ce, în majoritatea cazurilor, recomandă cărțile lui amatorilor de lecturi de calitate.

Cel mai mult mi-a plăcut originalitatea subiectului. Un bărbat aflat în pragul bătrâneții, Egughi, plătește pentru câteva nopți pe lună într-o casă unde are posibilitatea de a petrece noaptea alături de fete foarte tinere, adormite. Regulile locului sunt stricte: fetele nu trebuie rănite sau molestate în vreun fel. Ele sunt aduse acolo pentru bucuria bătrânilor dar intimitatea lor se cere respectată. După ce încearcă, fără succes, să le trezească, bărbatul se pierde în amintiri generate de mirosul și aspectul lor. 

"În jurul bătrânilor se nasc la infinit fete tinere și frumoase, trupuri tinere, trupuri noi de femeie. Fascinația bătrânilor de a visa, părerea de rău pentru zilele trecute de care nu s-au bucurat îndeajuns nu sunt oare cuprinse în păcatul acestui loc? Eguchi se gândise și înainte că tocmai aceste fete adormite dădeau o libertate neîngrădită bătrânilor. Pentru că ele dormeau și nu spuneau o vorbă, bătrânii puteau să le spună tot ce voiau ei."

Eguchi își retrăiește povestea vieții spusă prin intermediul femeilor cu care a trăit pentru o vreme: prima iubită, mama, o amantă, fiicele lui. Fiecare dintre fetele cu care doarme și trăsăturile de personalitate pe care le intuiește studiindu-le corpul, îi aduce aminte de cineva. Într-un fel, amintirile bătrânilor sunt generate de aceste corpuri calde și inaccesibile. Dormind, fetele sunt într-o stare de moarte mică, ceea ce le apropie de bărbații aflați spre sfârșitul vieții. Tinerețea lor îi însuflețește pe bătrâni dar, în același timp, le aduce aminte de greșelile pe care le-au făcut de-a lungul vieții.

"Când stăteau întinși, atingând trupul gol al tinerelor fete adormite, poate că ceea ce se ridica din străfundul sufletului, străpungându-i, nu era doar frica de moartea care se apropia și regretul pentru tinerețea pierdută. Bătrânii nu aveau cu siguranță un zeu în fața căruia să îngenuncheze și să se roage. Fata nu știa că ei îi îmbrățișau cu disperare trupul gol și frumos, vărsând lacrimi amare și strigându-și nefericirea, și nici nu se trezea. Așa că frumoasele adormite erau ca un fel de zei. În plus, corpul lor trăia. Trupul lor tânăr și mireasma lui aveau darul de a-i consola și pe acești bătrâni disperați."

În a cincea noapte și ultima descrisă în roman, vraja se rupe când una dintre fete (erau două în noaptea aceea) moare din cauza somniferului administrat. Deși șocat de întâmplare, Egughi cedează în fața frumuseții fetei rămase în viață și decide să doarmă în continuare, alături de ea. Se dovedește că clienții nu tratau aceste fete ca pe niște oameni ci ca pe obiecte care le facilitau accesul la senzații și dorințe de mult pierdute. 

Ceea ce mi-a plăcut mai puțin în carte a fost descrierea detaliată a corpului fiecărei fete deoarece am avut impresia că, pe măsură ce nopțile trec, descrierile sunt acolo fie pentru a lungi povestirea, fie pentru a reda un punct de vedere aproape zoologic al bărbatului treaz în legătură cu frumoasa adormită. Aș putea să mă înșel - această atenție obsesivă pentru detalii poate fi o marcă tipic japoneză, pentru că am întâlnit-o și în scrierile lui Murakami.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...