De ziua mea, în Copenhaga

O lună mare cât o farfurie se strecoară printre nori, sus de tot, deasupra clădirilor Copenhagăi. Câteva momente de singurătate înainte de culcare și gânduri despre anul care urmează pentru mine. Îmi place să fiu plecată de ziua mea, mi se pare că 24 de ore pline cu experiențe noi vestesc 12 luni mai bune.

Ne-am trezit devreme dar am plecat din cameră târziu. Mâncat, îmbrăcat, răspuns la urări. Toate iau timp. Voiam să mergem la Muzeul Național. Superstițioasă din fire, îmi propusesem să fac chestii inteligente și pline de miez, ca să o duc așa tot anul. Nu mi-a ieșit cu acest prim obiectiv turistic fiindcă într-o zi de luni, ca orice muzeu ce se respectă, era închis. Căutând, după cum voia V., Turnul Rotund (un observator astronomic construit în secolul XVII), am intrat în prima biserică nordică, catedrala Copenhagăi, una dintre cele mai simple și mai frumoase pe care le-am văzut vreodată. Bănci de lemn, pereți albi, statui de marmură în stilul celor grecești reprezentându-i pe Iisus, Maria și apostoli - un soi de templu al creștinismului mai degrabă decât biserică, așa cum e înțeleasă la noi, cel puțin. Ne-am apropiat de Sfântul Nicolae, un alt lăcaș de cult vechi transformat acum în galerie de artă, cât să-i fotografiem clopotnița. Nu știu dacă am mai zis până acum dar am avut impresia că arhitecții care au lucrat la marile clădiri de-aici acum 200-300 de ani, dădeau dovadă de o fantezie de neoprit în privința turnurilor: turnul palatului Christiansborg se zărește de la orice colț de stradă, clădirea fostei burse arată ca un palat al vrăjitoarelor și nici primăria nu se lasă mai prejos.
  
Singurul muzeu care părea deschis în această fatidică zi de luni era Muzeul Chihlimbarului, așa că ne-am îndreptat spre Kongens Nytorv, cea mai mare piață a orașului. Din păcate pentru albumul nostru foto, am găsit-o în construcție Cei ce se ocupau de reamenajare păstraseră niște opere de artă contemporană pe o latură: un panou unde oamenii agățau pantofi cu povești (pantofii în care am cunoscut-o pe EA, pantofii în care eram când am ajuns în Asia, etc) și o instalație din dreptunghiuri de lemn, diferit colorate, pe care trecătorii puteau scrie mesaje. Cu ajutorul unei scări, plăcuțele de lemn puteau fi întoarse astfel încât oamenii să construiască cuvinte folosind diferențele de culoare. În muzeu am aflat că în țările nordice s-au găsit și se găsesc încă cantități mari de chihlimbar, datorită existenței unor păduri scufundate, am văzut bijuterii care ar fi lăsat gura apă oricărei fete și ne-am făcut loc, cu greu, printre japonezii care luaseră cu asalt magazinul de la parter. De altfel se pare că proprietarii știu de pasiunea asiaticilor pentru acest tip de pietre fiindcă majoritatea vânzătoarelor erau chinezoaice sau japoneze.

În Christiania am ajuns întâmplător. Norii se adunaseră repede peste cerul senin de dimineață și începuse ploaia. Mergând pe o alee foarte îngustă, de unde veneau oameni extrem de veseli, am ajuns într-un spațiu mai larg cu câteva cafenele, clăduri vechi, decorate cu graffiti (mai demult locul a fost o bază militară) și mulți trecători, mai ales hippies sau turiști. La început am crezut că e o Vamă Veche așezată în mijlocul orașului, în care oamenii trăiesc boem. Mai apoi, când am văzut marihuana crescând în tufișuri mari pe lângă zidurile clădirilor, ne-am schimbat un pic părerea. Ar fi greșit să spun că Christiania înseamnă doar un oraș de unde se pot cumpăra droguri ușoare de la tarabă. Pentru cei care stau acolo - artiști, mici antrepenori și persoane cu venituri mici - reprezintă un stil de viață ales nu numai datorită înclinațiilor lor ci și fiindcă nu oricine își permite o locuință în Copenhaga.

Chiar după ce am ieșit din Christiania, am dat peste cel mai interesant turn din oraș - turnul bisericii Salvatorului Nostru. Ultima parte a drumului se desfășoară pe o scară spiralată, în aer liber, pe care abia încap doi oameni unul lângă altul. Când te uiți în jos, te ia cu amețeală, dar priveliștea orașului merită osteneala de a urca și emoțiile de la înălțime. Când seara se lăsa deja deasupra orașului și soarele ieșise din nou dintre nori, am pornit să vedem reședința regală - Amalienborg, în fapt o piață cu 4 castele în care locuiește regina și familia ei, pe mica sirenă a lui Anderson și Kastellet, cea mai veche fortăreață încă folosită din Europa, unde militarii trăiesc într-un parc foarte fain, cu șanțuri de apărare pe care plutesc lebede și o moară veche de vânt, expusă la loc de cinste.

Cam asta a fost tot. Mâncarea de restaurant era prea scumpă pentru o cină sărbătorească. După ce am văzut prețuri de 40 și ceva de euro meniul, ne-am întors înfrânți la salata noastră de 40 de coroane, luată de la supermarket (aproximativ 5 euro), udată, bineînțeles, cu o sticlă de vin.

Când credeam că seara s-a terminat cu bine, m-am întors în hotel ca să găsesc ușa de la ultimul coridor blocată. V. dormea deja, hotelul nu avea angajați după cum am povestit aici, așa că nu mi-a mai rămas decât să sun în call center, să mă ajute ei să intru în cameră. Nu am făcut ceea ce îmi plănuisem dinainte pentru ziua mea dar cu siguranță am văzut multe. Dacă stau să mă gândesc, nu mă deranjează ca jumătatea asta de an care a mai rămas să fie la fel de bogată în priveliști ca aniversarea mea din Copenhaga.

Catedrala



Intrarea în Turnul Rotund

Clopotnița bisericii Sf. Nicolae

Bodega din fața bisericii sf. Nicolae

Panoul din bucăți de lemn


Barca de chihlimbar

Restaurantele din Nyhavn, portul nou

Canalul Nyhavn

Vechea bursă


Christiania










Turnul în care am urcat pentru a privi orașul de sus
Palatul regal





Kastellet




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...