Prin munții Bulgariei - Perpericon, ruinele unui oraș trac

Mă simt datoare, acum că am mai vizitat Bulgaria de încă două ori, să pun în scris ultimul episod al călătoriei până în Thassos cu mașina. Întoarcerea, ca și dusul, le-am făcut din două bucăți. De data asta nu ne-am mai oprit pe malul mării, ci în mijlocul munților Balcani, în Kardzhali. Țelul nostru era să vizităm Perperikon, zice-se cel mai întins complex tracic din Sudul Europei.

Țin minte că era destul de frig când am ajuns în orășelul de munte cu blocuri comuniste desenate la linie și o singură stradă unde mai supraviețuiau încă casele. Cazarea, un motel de la ieșirea din localitate, găzduia o nuntă mai mult decât veselă. Am plecat în oraș să căutăm de mâncare și pe o terasă întinsă și zgomotoasă, unde am ajuns după multe procese de trial and error, m-am delectat cu crap și cartofi la cuptor cu brânză. Buun și foarte ieftin, mai ales că nu departe de oraș sunt niște lacuri de acumulate pline cu peşte.

A doua zi, în drum spre casă, ne-am abătut pe la complex. Pentru a ajunge acolo, am mers pe drumuri de țară, județene le-am zice aici, pe marginea cărora frunzele copacilor începuseră deja să se îngălbenească și am trecut prin sate mici, în care, ca și la noi, bătrâne se strângeau la poartă, să povestească. Spre deosebire de bătrânele noastre, bulgăroaicele purtau şalvari și mergeau la "biserici" cu minarete, lucru deloc neobișnuit având în vedere că în Bulgaria locuieste (încă) o importantă minoritate turcească.



Pe vârful unui deal, la baza căruia se întinde obișnuitul târg cu de toate (brânză, blănuri, lemn sculptat) se vedeau, ascunse parțial de pădure, ruinele pe care le căutam. Cu ultimele leve rămase, ne-am cumpărat o hartă. Un domn, pe jumătate ghid, pe jumătate îngrijitor, ne-a însoțit pe cărările abrupte ale fostului oraș. Dealul a fost, de-a lungul timpului, locuit de mai multe neamuri de oameni. Primii au fost cei din epoca bronzului, au trecut apoi traci, romani, bizantini, turci.... Piatra a fost așezată în straturi, la fel ca și generațiile care au trecut pe aici, atât de multă încât satele din vale s-au construit pe baza ei . Plăcuțele spuneau povești, îngrijitorul mai puțin fiindcă nu vorbea prea multă engleză și nici noi bulgărește... 

Deși nu am aflat prea multe, mi-a plăcut aerul ușor misterios al locului și eu una aș mai trece pentru o plimbare, o fotografie, un apus de soare.



























0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...