Eugene

Cu 10 ani în urmă, pe 27 august 2007, un domn (nene îi ziceam când am scris rândurile de mai jos) m-a angajat ca ceva, numit, în limbajul lemnos al corporației, reporting analyst. Eram, pe vremea aceea, o masterandă în primul an, care habar n-avea în ce direcție să se îndrepte. Șansa oferită de Eugene mi-a deschis un drum care, deși m-a dezamăgit de multe ori, m-a îndreptat spre domenii interesante, și mai are, cred eu, multe să îmi ofere. Azi se împlinesc 10 ani de la prima zi de muncă acolo.

 "Hi there... how are you?" mă întreabă o voce "british" cordiala. Ăsta era ultimul lucru pe care mă așteptam să-l aud în timp ce mă uitam după "verde"ca să traversez spre casă. Întrebarea și persoana care mă suna erau complet nelalocul lor în peisajul unei după amiezi liniștite în Militari. La fel și engleza mea, în timp ce mă căzneam să-mi aduc aminte chestiile de care mă întreba Eugene. Ne-am "lămurit" vreo 5 minute în parcare după care a închis. Am intrat în casă și... ca omu' plecat demult în lume, am năvălit în budă. Nici nu apucasem bine să termin operațiunile care mă aduseseră acolo că telefonul a început să țârâie din nou. După o scurtă dar anevoioasă luptă cu mine însămi, știind că nu voi putea suna înapoi, decid să raspund așa, cu pantalonii-n vine, cum mă aflam. "Hi there! It's me again... Hope you're home and confortable sitted. I have just one more question.." Și toate acestea spuse pe un ton calm, politicos, englezesc pur-sânge. Abținându-mă cu greu să nu izbucnesc în râs, răspund "I'm confortable enough, thanks !"

În altă zi, după o conferință telefonică de vreo 2 ore, Eugene mă ia pe "mess": să-l sun ca să lămurim ceva ."Ok... I'll call you in about 5 minutes. I have something to do first"."Oh... right... you're going for a smoke..".."No, I don't smoke today 'cause I have flu". "Oh... you're going to blow your nose, then..". Și chiar asta urma să fac:))

Acum încercati să vi-l imaginați pe Eugene: un nene pe la vreo 50 și ceva de ani, care trăiește în Erskine, Scoția, se dă cu barca cu vele în uichend, are 3 fete si e încă pasionat de ceea ce face. Un englez tipic, dar nu un scorțos; un tip un pic aiurit și cu simtul umorului. Nenea ăsta m-a angajat pe mine acum vreo 2 ani. Cu el am dat testul de excel, ceva înspăimântător de-a dreptul  - share screen pentru ca persoana de la capătul celălalt al firului să vadă live răspunsul - și tot el s-a străduit să ne "înțelegem", scuzându-se tot timpul pentru accentul lui un pic scoțian pe alocuri, destul de "funny" de altfel.

Uite-așa am ajuns eu să-mi petrec timpul "lucrător" în corporația numărul 2. Nu vreau să zic nici de rău nici de bine despre asta. Cert e că atunci când m-am angajat acolo aveam o vagă bănuială că aș vrea să fac "aia" și presupuneam ca m-aș putea pricepe. Acum, când plec, știu că îmi place ceea ce fac și că mă descurc destul de bine. Puncte multe câștigate la capitolul încredere în mine. Multe lucruri "istețe" învățate. Cele mai multe i le datorez fostului meu "teamlead", Eugene. Și cu toate că nu l-am vazut decât o singură dată față-n față, iar în restul timpului "relația" noastră a fost strict telefonică, mail-uistică sau jabber-istică, azi, cand m-a sunat să-mi ureze toate cele bune și să-mi spună să nu ezit să-l caut daca am nevoie de ajutor, am izbucnit în plans. Ba chiar, dacă mă gândesc bine, aș putea să mai bocesc un pic și acuma...

Așa că... nu-mi plac despărțirile de oameni faini. Așa că... nici corporațiile nu m-au vindecat de sentimentalism și blegoșenie.

30 mai 2009