E dificil să evadezi din Bucureşti la sfârşit de săptămână dacă nu ai maşină. Microbuzele sunt rare şi greu de găsit iar viteza trenurilor scade, parcă, în fiecare an. Norocul nostru e că munţii Bucegi şi valea Prahovei sunt suficient de aproape; se poate ajunge acolo în 2,3 de ore în ciuda tehnologiei primitive.
Deşi aveam doar o zi la dispoziţie pentru o mică escapadă în afara graniţelor oraşului am decis să fim îndrăzneţi şi să încercăm să ajungem pe vârful Omu. Excursia urma să fie un mix de efort cu relaxare potrivit pentru nişte montaniarzi începători ca noi: telecabina până la Babele, plimbare de voie spre vârf şi-napoi iar, la întoarcere, telecabina din nou până jos.
Am plecat cu trenul Inter Regio de 8:42 care ajunge pe la 10 jumătate în Buşteni. Conform programului de pe site-ul primăriei, maşinăria minunată care trebuia să ne ducă pe vârful muntelui fără cel mai mic efort ar fi trebuit să funcţioneze de la 8:30. Fiind luni - zi lucrătoare, nu ne aşteptam să găsim prea mulţi oameni la rând. Ne bazam chiar pe asta pentru că trebuia să facem un traseu de 4-5 ore şi să ne întoarcem la timp pentru a prinde ultima cursă înapoi spre Buşteni, cea de la 16:30.
Pe la 11 şi ceva, când am ajuns la faţa locului, am găsit o mulţime măricică aşteptând şi uşa clădirii telecabinei închisă. Se pare că aveau program de cărat... BCA şi nu oameni. Descurajaţi dar nu şi resemnaţi (încă), ne-am aşezat la coadă. În timp ce stăteam acolo cu ochii lipiţi de uşa închisă, sectorul privat, reprezentat de nişte tipi buni de gură şi posesori de 4*4, încerca să ne convingă să abandonăm mersul la înălţime pentru rapiditate şi confort. Oferta era, ce-i drept, tentantă. Contra unei sume puţin mai mari (80 de lei faţă de 68 de lei cât costă o călătorie dus întors cu telecabina) se angajau să ne ducă la Peştera, Babele şi Sfinx în 4-5 ore cu opriri după plac pentru explorat şi făcut poze. Din când în când, ca nişte veritabili oameni de marketing, se opreau din reclamă şi se adunau într-un colţ şuşotind între ei suficient de tare încât să fie auziţi de publicul ţintă. Alegerea de a călători cu străvechiul mijloc de transport părea din ce în ce mai puţin sigură cu fiecare nouă rundă de bârfă. La un moment dat, au apărut şi doi pensionari englezi, păsări exotice printre noi, români obişnuiţi aflaţi în vacanţă. S-au învârtit vreo 5 minute pe-acolo, vorbind tare şi încercând să-şi dea seama unde ar trebui să se aşeze la rând. Pe ei, cred, turişti autentici veniţi să vadă cât mai multe, telecabina i-a pierdut primii.
Călătoriile au fost reluate în jurul orei 12. Pe la 12 jumate eram deja sus, la Babele, şi organizam prima pauză de odihnă lângă marcajul cu linie galbenă ce semnaliza începutul traseului spre Omu. Ne-am mişcat ceva mai repede după ce ne-am dat seama că suntem în întârziere. Un pic prea repede pentru mine, aş spune. Lipsa de mişcare şi alte obiceiuri nesănătoase şi-au spus cuvântul. Am fost pe punctul de a mă aşeza în fund şi de a renunţa de câteva ori. Din fericire, nu am fost lăsată aşa că am reuşit să ajung, târâş-grăpiş, până în vârf.
La întoarcere ne-am doborât recordul cu vreo 20 de minute: am ajuns într-o oră jumătate deşi pe marcajul de la Babele scria că traseul dura între 2 jumătate şi 3 ore. Acum, privind mai obiectiv lucrurile aş putea spune că, dacă nu mergi foarte repede, drumul este chiar plăcut. Panta în mare parte lină, golul alpin care îţi dă senzaţia că eşti pe acoperişul lumii, ceaţa rapidă ce ascunde un loc pentru a ţi-l arunca în faţă în toată splendoarea lui 5 minute mai târziu, toate sporesc "corola de minuni" a lumii... Mai mult chiar, noi am prins o zi frumoasă, cu soare, numai bună de plimbare şi, fiind septembrie, am avut surpriza să vedem, căţărate pe cele mai imposibile coaste, vreo 2,3 turme de oi aflate în plină transhumanţă.
Căbănuţa de la Omu am găsit-o înconjurată de ceţuri. În vârful unei stânci aproape rotunde, un bolovan scăpat de uriaşi, steagul marca simbolic cel mai înalt loc din Bucegi. Câţiva drumeţi îşi împărţeau mâncarea şi apa cu cei doi dulăi ciobăneşti ai cabanei. Am băut un ceai, am mâncat un fursec şi am sărbătorit încă o dată o zi de naştere. Apoi am fugit înapoi spre Babele...
