Ce poți face în Paris, într-un week-end de primăvară, când nu ai stare să fii turist? ( Ziua 1)

Nu că aș mai avea de vizitat prea multe, ca turist. dar chiar și așa, când sunt pe-acolo, îmi place să o ard nu numai boem, ci și cultural. Ei, de data asta n-a fost să fie....

Ziua 1 

În primul rând, trebuie să îți dai silința să ajungi foarte obosită. Eventual, cum mi s-a întâmplat mie, să nu dormi mai mult de trei ore înainte de zbor, să te enervezi grozav pe mama lui de taximetrist-melc fiindcă ești pe cale de a pierde avionul (da, check-inul era oficial închis atunci când am ajuns), să fii hiperactiv în avion - să citești, să tragi cu ochiul la nori (mai ales la decolare și aterizare când priveliștea e spectaculoasă și tu chiar ai nevoie să vezi chestii mai interesante ca metroul bucureștean), dar și să sărbătorești că ești în aer cu un pahar de vin la zece dimineața.

Odată ajunsă la locul faptei, să te plimbi o jumătate de oră prin Charles de Gaule, apoi o oră cu R.E.R-ul, legănat de dulcile balade rap cântate de românii noștri în tren și să mănânci copios de prânz cu sis, într-un restaurant drăguț și curățel. Evident, restaurantul să nu fie lângă casă ci lângă locul de muncă al sorei așa că după ce mănânci să trebuiască să îți iei valiza și să te mai plimbi juma' de oră cu 6-le până în Trocadero. 

Ajunsă în sfârșit la adăpost, să zărești canapeaua și să te întinzi un pic, zicându-ți că nu stai mai mult de 30 de minute... care s-au transformat, evident, în 3 ore, așa că atunci când te trezești, nu de bună voie, ci în țârâitul dement al telefonului, să îți dai seama că nu mai ai timp decât să fugi repede din casă spre un concert de pian în Cite Universitaire. Să te oprești 2 minute în fața cafenelei de la colțul străzii unde ai pierdut vremea în fața unei cafe gourmand zile la rând, cu mai mult de un an în urmă, când tocmai plecai în marea vacanță, pentru ce altceva dacă nu pentru o fotografie. 


Să ieși din sală, după 2 ore de muzică, cu mintea limpede, fericită, întrebându-te cum te-ai descurca cu viața asta în care nimic nu e mai firesc decât să mergi într-un campus universitar pentru a asculta doctoranți în muzică, cântând gratis pentru cine dorește să îi asculte. Să îți aduci totuși aminte că ești în orașul lui Charlie Hebdo și al atentatelor din noiembrie și că nimic nu e ceea ce pare. Apoi, fiindcă, nu-i așa, viața e scurtă, să mergi la o bere și o bârfă cu sis și să adormi târziu, încă obosită după drum și agitația din timpul săptămânii.

0 comments:

Trimiteți un comentariu