27 septembrie 2011

Cu trezitul de dimineaţă a mers mai greu astăzi aşa că am lăsat Buckingham-ul pentru altă dată. După ceva peripeţii cu metroul, am ajuns la British Museum dar, pentru a putea vizita în tihnă imensa clădire, ne-am oprit mai întâi să mâncăm. Parcă şi muzeele par mai uşor de cucerit cu burta plină. 

Restaurantul era grecesc, cu o terasă drăguţă, ascunsă într-o curte interioară de pe lângă strada Museum. În sfârşit, mâncare mai de-a noastră; ne săturaserăm deja de fish-ul şi chipşii londonezi.

Great Court, intrarea British Museum, mi-a plăcut foarte tare. Este un punct ideal pentru a admira arhitectura de inspiraţie greco-romană a clădirii iar cafenelele din centrul spaţiului aduc o notă de comoditate locului, altfel destul de sever. Cu ocazia acestei vizite, am descoperit avantajele folosirii unui audio-guide. Dacă nu ţi-ai propus să vezi şi să citeşti tot, aceste ghiduri te ajută să găseşti exponatele importante mult mai repede. Bineînţeles, nu am reuşit să trecem prin toate sălile. Am văzut artefactele egiptene, obiecte din preistoria Angliei şi câteva rămăşiţe ale vechii Mesopotamii. După trei ore şi jumătate de vizitat, eram sfârşită.

Restul zilei l-am petrecut plimbându-ne prin Covent Garden şi ascultând cântăreţii de pe străzi. Majoritatea erau extrem de talentaţi şi strângeau grămezi de oameni în jur. Unii, e adevărat, practicau o formă mascată de cerşit dar alţii îşi doreau, probabil, o carieră adevărată în muzică. De la ultimul dintre ei, omul de lângă care nu ne-am putut dezlipi vreme de o oră, am cumpărat şi un CD.

Ne-am încheiat seara, tot prin zonă, într-un restaurant italian care ne-a purtat involuntar într-o scenă din ''Naşul''. Personalul şi majoritatea clienţilor erau italieni, din boxe răsuna în surdină muzică de operă şi toţi cei de-acolo păreau că se cunosc între ei. Chelnerul care ne servea mai trecea, din când în când pe la masa noastră, pentru o şuetă. Ne-a povestit cum a venit el din Italia, cu mai bine zece ani în urmă, să muncească în Londra şi cât de bine îi merge deşi, uneori, îi e dor de casă. Apoi, a început să ne sfătuiască: "Ar trebui să emigraţi şi voi în Anglia. Sigur aţi duce-o mult mai bine ca în România!."

Faimoasa piatră din Rosetta, care a fost folosită pentru descifrarea hieroglifelor

Pe lângă Covent Garden

În Suedia, numele majoritaţii străzilor se termină în "gatan"; în Danemarca, în "gade". Ăstea sunt diferenţele dintre suedeză şi daneză pe care le-am remarcat în excursia asta. Oricum, nu trebuie să ştii limba băştinaşilor. Atât în Malmo cât şi în Copenhaga, toată lumea vorbeşte engleză. 

Am stat mai puţin de o zi în Malmo - o seară târzie în care am explorat multe străzi terminate în "gatan" ca să găsim hotelul, câteva ore a doua zi şi timp de-o scurtă plimbare înainte de întoarcerea în România. Preţul biletului la Wizz Air a justificat osteneala de a ateriza într-o ţară pentru a vizita, apoi, capitala ţării învecinate. 

În Malmo, nu sunt prea multe de văzut. Wikipedia spune totul - un fost oraş manufacturier care e în procesul de intrare în epoca post industrială. Există o biserică veche pe care am zărit-o din goana autobuzului, un turn răsucit, Turning Torso, cea mai înaltă clădire din ţările nordice, şi o plajă artificială, urâţică după părerea mea, unde oamenii îşi plimbă câinii. Clima nu permite prea multe zile de scăldat, ceea ce e trist pentru bărbaţi fiindcă femeile au voie, prin hotărârea consiliului municipal, să facă baie topless în piscinele publice. Strâmtoarea Oresund, care desparte Suedia de Danemarca, e traversată de podul cu acelaşi nume, o minune a tehnicii care face ca drumul dintre Copenhaga şi Malmo să dureze în jur de 35 de minute. Drept urmare, mulţi dintre locuitorii Malmo-ului, lucrează în Danemarca. 

Altceva? Oraşul are străzi largi şi multe piste de biciclete. Peste 40 la sută din locuitori sunt emigranţi. Sportul favorit este fotbalul şi, probabil, fiecare puşti din zonă visează să devină un al doilea Zlatan Ibrahimović.