Hoinăreli prin Paris

Pain au chocolat, turnul Eiffel, muzee, shopping, o plimbare romantică pe Sena. Ce-ţi poţi dori mai mult?

Malta

O insulă fantastică, unde nu ai timp să te plictisești :)

Pompei(i)

Cum erau casele romanilor, cum erau străzile sau barurile lor, ce mâncau, cum îşi petreceau timpul?

București

Un oraș care nu ascunde nimic la prima vedere și poate tocmai de aceea aflu mereu lucruri noi despre el.

Irlanda şi frumusețile ei

O ţară de care m-am îndrăgostit la prima vedere.

Danemarca

Mi-am dorit să ajung, de ziua mea, într-o țară nordică. Mi-a plăcut atât de mult încât voi reveni.

România

Mereu surprinzătoare. Din ce în ce mai des, plăcut.

Câteva lucruri despre Irlanda şi irlandezi

Să o luăm cu începutul. Mi-a plăcut foarte mult Irlanda, atât cât am văzut din ea, aşa că recomand oricui să o viziteze.

Cum se poate ajunge acolo? Evident, cel mai simplu e să iei avionul. Din Bucureşti, pleacă zboruri low cost directe spre Dublin, operate de Ryanair şi Blue Air. Eu am ales să merg cu primii, cu Blue Air am avut prea multe experienţe neplăcute. S-a dovedit o decizie bună: avionul a sosit la timp iar însoţitorii de zbor nu au exagerat cu promovarea produselor pe care trebuiau să le vândă.

E bine de ştiut că Irlanda este o ţară nordică. A "nice summer weather", după cum zicea un fost şef de-al meu care locuia în Scoţia, când a aflat că la noi sunt şaptişpe grade (în aprilie!), cam asta înseamnă. Între 17 şi 20 şi ceva de grade. Pentru ei e în regulă, se vede după subţirimea hainelor, cineva venit din cuptorul Bucureştiului are nevoie de mai multe textile. În schimb, aerul e proaspăt şi răcoros, simţi vântul chiar şi în oraş şi un pic de frig, după atâta caniculă, nu strică nimănui. Mie, cel puţin, mi-a plăcut.

După ce m-am obişnuit cu accentul de Dublin, am descoperit că irlandezii sunt printre cei mai prietenoşi băştinaşi pe care i-am întâlnit în scurta, dar prolifica mea carieră de turist. Nu cred că am stat vreodată mai mult de 30 de secunde într-o intersecţie aglomerată, scărpinându-mă în cap cu harta-n braţe, fără ca cineva să se ofere (înainte să apuc să-i cer ajutorul) să mă îndrume în direcţia bună. Atât femeile cât şi bărbaţii devin duioşi ca nişte mame când îţi dau sfaturi. Îţi arată străzile pe hartă, îţi explică de vreo două ori (cu variante de traseu) cum să ajungi unde vrei şi, eventual, îţi mai sugerează să te duci şi acolo, sau dincolo, pentru că vei găsi ceva ce merită "bifat".

După atâtea excursii în Franţa, am ajuns să apreciez oamenii care au auzit de această minunată invenţie numită deodorant. Şi nu zic de francezi ca să fiu răutăcioasă. Singurul individ căruia i-am simţit "parfumul natural" în 5 zile de Irlanda, a fost un francez pe care l-am întâlnit în hostel. Mai mult decât atât, în Dublin am văzut multe fete şi femei frumoase, cochete şi aranjate. Ca româncele. Mai nonconformiste parcă şi, unele dintre ele, extrem de temerare. Se vede după felul în care se încăpăţânează să meargă pe străduţele pavate cu piatră de râu din centrul lor de distracţie, încălţate în pantofi cu toc fragil de peste 10 centimetri, pentru a se opri apoi în faţa unui pub şi a bea bere, cocoţate pe un scaun înalt, în jurul unui butoi. Strădania asta e cu atât mai greu de înţeles cu cât nu mi s-a părut că masculii băştinaşi au cu ce motiva o femeie să facă astfel de sacrificii. Dar, bineînţeles, asta e doar părerea mea. 

Pub-urile lor, în schimb, merită vizitate Mai întâi fiindcă poţi bea o bere bună - până la urmă aici e ţara lu' Guinness. Apoi, fiindcă peste tot se cântă muzică live, cu melodii bune, interpretate mişto. Şi nu în ultimul rând, fiindcă există posibilitatea să petreci într-o locaţie mai neobişnuită. Irlandezii au multe biserici ce şi-au pierdut enoriaşii. Pe stâlpii unora am văzut clasicul anunţ de "to let" iar într-o seară am luat cina pe terasa lui The Church, o fostă biserică care, în zilele noastre şi-a pierdut sfinţenia. Îndeplineşte rolul de bar, restaurant şi club. În interior se mai păstrează însă, integrată în structura interioară a barului, o parte din orgă. 
 

 Plimbându-mă aiurea prin Dublin, am mai aflat câte ceva despre spiriduşi, eroii principali ai multor poveşti irlandeze. Se spune că sunt de trei ori mai mici decât noi, foarte isteţi şi strâng aur lucrând pantofi pentru zâne care, apropo, nu sunt deloc bune, aşa cum le descriu basmele româneşti. 




În ultimele sute de ani, poveştile populare au fost înlocuite cu o producţie susţinută de literatură de calitate. Romanul Ulise, scris de James Joyce, face parte dintre obiectivele turistice ale Dublin-ului şi zonei înconjurătoare. În fiecare an, pe 16 iunie, se sărbătoreşte Bloomsday, o aniversare simbolică a lui 16 iunie 1904, ziua în care se desfăşoară acţiunea cărţii. În preajma acestei date, se organizează evenimente care oferă cititorilor posibilitatea de vedea locurile prin care trec personajele. Joyce şi al său Ulise sunt peste tot şi după 5 zile în care am aflat, involuntar uneori, atâtea lucruri despre carte, am venit acasă hotărâtă să o citesc. E interesant cum un popor atât de mic a dat lumii atâţia scriitori talentaţi. Un soi de răzbunare simbolică a irlandezilor împotriva englezilor, aş zice. Datorită dominaţiei Regatului, irlandeza este o limbă aproape moartă. Toată lumea vorbeşte engleză dar tocmai din pricina asta literatura lor are o şansă mai mare la Pantheonul universal. 




Veselia şi creativitatea irlandezilor se manifestă şi în cele mai cenuşii cartiere prin culorile pe care le aleg pentru uşi. Albastrul, roşul sau galbenul înveleselesc blocurile sobre, cu design auster. Aproape toate locuinţele au flori lângă uşă sau pe geam iar cei care sunt suficient de norocoşi încât să-şi permită o curte,o umplu cu plante şi culoare.
 


Am avut noroc, nu m-a plouat deloc în vacanţă. Vremea a fost neobişnuit de caldă pentru Irlanda, aşa mi-a fost mai uşor să văd golful Dublinului şi Kilkenny, fosta capitală, un orăşel aflat la vreo 100 de kilometri distanţă. Am descoperit peisaje încântătoare, ferme în care m-aş fi mutat pe loc şi, mai ales, faimosul verde irlandez care nu este deloc un mit turistic. Că tot vorbeam de excursii în afara oraşului, e bine de ştiut că mijloacele de transport întârzie. Da, nu se întâmplă doar la noi. Zilele, în schimb, sunt lungi în timpul verii (se întunecă pe la un 10 jumate), aşa că e suficient timp pentru toate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...