John Grishman-ii de vacanță

Undeva, pe la mijlocul lui decembrie, m-am apucat să citesc unul din thriller-ele lui John Grishman. Mi-am zis că e tot ce îmi trebuie la sfârșitul unei perioade stresante - o carte ușoară, incitantă, care să mă poarte în lumea aventurilor cu iz de roman poliţist - avocăţesc. "Mediatorul" m-a dezamăgit un pic din punctul acesta de vedere. E o lectură interesantă dar nici pe departe la fel de bună ca "Firma" sau "Cazul Pelican". 

Pe scurt, un deţinut de rang înalt, suspectat că a încercat să vândă nişte informaţii secrete străinilor, este graţiat datorită intervenţiei şefului CIA. Acesta vrea să afle cine plătise pentru informaţii şi speră că folosindu-l pe Joel Backman ca momeală va avea un răspuns rapid. Fostul deţinut este transportat în Europa, mai precis în Bologna, în cadrul unui program de protecţie a martorilor. Acolo primeşte ajutor financiar şi este înscris la cursuri de învăţat italiana rapid, totul pentru a nu bănui că această eliberare nu este decât o capcană. Ca mulţi dintre eroii lui Grishman, Backman este un autodidact. Îşi face propriul program, ajunge să se descurce foarte bine în oraş şi prinde noua limbă mai repede decât se aşteptau supraveghetorii săi. În timpul liber, începe o relaţie amoroasă cu profesoara lui de italiană şi îşi găseşte un amic, un american ca şi el, venit să predea la universitatea locală. Acesta îl ajută să comunice cu fiul său care îi face rost de gadget-urile necesare unei evadări spectaculoase.

După cum spuneam, povestea nu este nemaipomenită. John Grishman poate inventa ficţiuni mult mai bune, după cum veţi vedea mai jos. Nu este explicat prea bine nici de ce CIA-ul face atâtea eforturi pentru o "momeală" iar puterea de adaptare a personajului depăşeşte, aş zice eu, graniţa credibilului.Ce e fain în cartea asta e că poate fi folosită, cu succes, pe post de ghid într-o eventuală vizită în Bologna, mai ales dacă traseul e culinar, fiindcă Grishman este un gurmand îndrăgostit de bucătăria italiană. 

Am dat de a doua carte despre care voi povesti în aeroportul din Viena. 2 ore de zbor, nimic de citit şi un autor care îmi place. Nu am ezitat să o cumpăr. De data aceasta, am nimerit o poveste foarte interesantă. Titlul romanului este "Confesiunea". Donte Drumm, un tânăr de culoare condamnat la moarte pentru viol şi crimă în statul Texas îşi trăieşte ultimele zile. E de 9 ani în închisoare şi nimeni nu mai speră că ar putea fi salvat în ciuda faptului că dovezile împotriva lui sunt puţine. Cazul este construit pe mărturisirea lui dar apropiaţii ştiu că a fost terorizat şi indus în eroare de poliţişti pentru a da această declaraţie. Din păcate, aceste argumente nu au fost acceptate în instanţă. 

Cu aproximativ o săptămână înainte de execuţie, reverentul Keith Schroeder din Kansas primeşte o vizită neaşteptată. Travis Boyette este un fost puşcăriaş, înscris într-un program de eliberare condiţionată, care trăieşte în oraş. Travis are o tumoare pe creier şi nu va mai trăi mult. Înainte de a muri ar vrea să facă o faptă bună - să mărturisească că el este vinovat de crima de care este acuzat Donte Drumm. Reverendul se hotărăşte să îl ajute deşi asta înseamnă să îşi rişte slujba şi dreptul de a profesa. Cei doi ajung în Texas la timp pentru ca mărturia să poată fi înregistrată şi trimisă guvernatorului şi Curţii de Apel dar, datorită birocraţiei şi jocurilor politice, nici judecătorii, nici guvernatorul nu văd înregistrarea decât atunci când este prea târziu. Donte Drumm este executat prin injectare cu otravă. Câteva ore mai târziu, avocatul lui, ajutat de adevăratul criminal, descoperă dovada supremă a nevinovăţiei condamnatului, cadavrul fetei ucise. 

Această carte este o pledoarie puternică împotriva condamnării la moarte şi a sistemului judiciar american care permite ca o pedeapsă de acest fel să fie validată folosind doar dovezi circumstanţiale. Ritmul este alert, întâmplările emoţionează, logica acţiunii este mult mai bună. O carte pe care, spre deosebire de "Mediatorul", nu prea o poţi lăsa din mână.