Cerşetoria. Un job sau o nevoie?

sursa
- Vreţi o cămaşă? O cămaşă la 2 lei dau...
-  Hai să ne oprim un pic! zice sis. Andreea, ai şi tu câţiva lei să-i dai tănticii ăsteia?
Nu o observasem. Îmi caut portofelul prin geantă, scot 5 lei şi mă întorc spre femeie.
- Uitaţi 5 lei de la noi!
- Da, mulţumesc mult! Ce cămaşă vreţi?
Scoate din punga portocalie vreo 2-3 cămăşi bătrânicioase, şifonate dar curate. Doi ochi albaştri, apoşi, ne privesc cu recunoştinţă din spatele ochelarilor mari cu rame groase, negre. Doamna are părul scurt, alb şi vorbeşte cu oarecare dificultate.
- Nu, nu vrem nici o cămaşă. Luaţi dumneavoastră pentru ce vă trebuie!
- Ce zici  mamă?  Că nu prea aud bine...
Repet ce spusesem mai devreme. 
- Mulţumesc, mulţumesc mult...
- Ale cui sunt cămăşile? Ale dumneavoastă?
-Ale mele sunt, ale cui să fie? Mai am nevoie de ceva bani că mă duc vineri să-mi pun o proteză nouă...
Îi întind banii. Abia acum îi observă. Înainte, se uitase la noi şi încercase să înţeleagă ce spuneam.

Mi se întâmplă de 2 - 3 ori pe lună să dau bani cuiva care, într-un fel sau altul, cerşeşte. Poate nu era cazul doamnei de mai sus, (ea, în fond, încerca să vândă ceva) dar recitind întâmplarea asta, mi-am adus aminte de dilema mea. Nu le rezist, de obicei, oamenilor obidiţi care stau cuminţi într-un colţ fără să agreseze în vreun fel trecătorii sau cazurilor mai neobişnuite cum ar fi cel povestit mai sus. Nu le dau bani cerşetorilor din metrou, mai ales celor cu care "am crescut": băiatul blond şi creţ care plimbă un copil de mână şi recită poezia cu cei 7 fraţi de-acasă sau tipului negricios care împarte reviste gratis la Unirii şi apoi cere bani pe ele. Ei, oricum, nu primesc bani de la mai nimeni. Oamenii nu îi mai cred, îi ignoră aproape în totalitate. 

Mi-aduc aminte, însă, impactul pe care l-a avut asupra călătorilor din metrou apariţia unui bărbat îmbrăcat bine, în cârje şi, aparent, cu un picior amputat. Purta un carton atârnat pe piept în care explica că cerşeşte fiindcă are nevoie de bani pentru ceva urgent - o proteză sau o operaţie. Imaginea era tulburător de tristă - omul ăla cât muntele, târându-şi corpul cu greutate printre noi. Nu mai e nevoie să spun că a plecat din vagonul în care mă aflam şi eu cu borseta doldora de bani. Ţin minte că am fost destul de dezamăgită în buna mea credinţă când l-am văzut, un an mai târziu, repetând schema... Poate n-aveam dreptate. Poate omul nu lucrează în industria cerşitului ci doar strânge bani pentru nişte lucruri vitale pe care nu şi le poate permite singur. Ar putea fi o explicaţie dar, în tot acest timp, un mic glas bănuitor îmi aduce aminte de 'Filantropica', de mâna întinsă şi povestea pe care trebuie să o spună. Exagerez eu sau mai toţi oamenii care cerşesc sunt angajaţii unei multinaţionale subterane cu ramificaţii în toată Europa?



4 comentarii:

  1. Multinationala asta e ca in "Underground" de Kusturica, sunt subterani la propriu, cu tunele ce ajung in toate colturile lumii; dar pana la urma tunelurile astea merg in cercuri si acelasi cersetor cu aceasi poveste se repeta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, exista anumite tipologii care se repetă. dar, oare, există şi cerşetori neînregimentaţi?

      Ștergere
    2. nu cred ca exista cersetori cu personalitate (da, stiu, sunt un monstru). Nu poti sa faci asta si seara sa te duci unde numesti tu casa si sa fii la fel ca dimineata.
      Daca ma gandesc mai bine asta e adevarat si pentru corporatisti :)

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...